În sfârşit mult aşteptatul moment al premierei a sosit.
La intrarea teatrului sunt câteva persoane care ar dori să vadă piesa de teatru însă nu mai sunt locuri.
Piesa se joacă în Sala de Pictură, cea pe care se coboară pe o scară în spirală sudată.
Glumesc cu o prietenă pe care o zăresc în grupul celor invitaţi la spectacol: "Ai grijă cum coborî scara aia dacă suferi de claustrofobie!"
Simt că nu a perceput replica mea că pe o glumă.
Găsesc actorii aşezaţi în careu pe scaune.
Sala se umple repede cu prieteni şi rude ale celor din echipa de actori precum şi de simpli spectatori şi iubitori de teatru.
Mi se pare cam întuneric în sală şi trebuie să îmi reglez aparatul foto pentru condiţiile vitrege pentru a face nişte fotografii reuşite, atât cât se poate când lipseşte lumina aproape total.
La început Vlad spune câteva cuvinte despre proiect, îl completează Laurenţiu care a muncit foarte mult pentru realizarea acestui spectacol împreună cu echipa aleasa în urma castingului de acum 2 luni.
Gong!
Nici nu îmi dau seama când începe piesa... scenele se succed cu viteză, rând pe rând personajele create îşi spun poveştile.
Acestea se petrec în diverse locuri cum ar fi o sală de curs, de dans, de aşteptare, de sport, un mijloc de transport in comun, o scenă sau o sală de cinematograf ori un teren de antrenament.
Faptele cotidiene inspirate din viaţa reală creează emoţie şi de multe ori hohote de râs.
Nici nu îmi dau seama cum a trecut timpul.
Piesa s-a terminat.
Publicul este în picioare, actorii intră şi ies fericiţi chiar dacă sunt foarte obosiţi după două săptămâni în care au repetat zilnic.
Facem fotografii de grup şi ne retragem în sala de sport unde mai discutăm despre spectacol servim câte o felie de tort sau putem dansa şi cânta.
Toţi cei care au pus umărul la realizarea spectacolului sunt fericiţi.
Petrecerea continuă cu dans.
Mâine va fi cel de-al doilea spectacol, speram cu toţii să fie cel puţin la fel de frumos şi bine primit de public.
