luni, 23 octombrie 2017

Enculescu Iulia

Are 29 de ani şi a absolvit Facultatea de Film-Regie.
Este profesor la Şcoala de Arte Cornetti şi Regizor de Film.



S-a înscris în cadrul acestui proiect cu intenţia de a face asistenţa de regie deoarece vrea să experimenteze regia de teatru.

Îi place să vadă lumea în imagini.

Titlul proiectului o duce cu gândul la Aşteptându-l pe Godot, piesă de teatru în două acte de Samuel Beckett.

Praja Cătălin

Este Inspector în cadrul Serviciului Imagine din Primăria Craiova.
Participă la proiect ca actor deoarece visează să facă acest lucru de mult timp.





Iubeşte sportul, este un bărbat impresionabil, altruist şi perseverent.

Ar dori să aibă propria afacere prin care să ajute alţi oameni.

Grigorescu Mihaela Carmen

Are 59 de ani şi este Instructor educaţie principal.
Consideră că proiectul este atractiv şi inventiv-  participă în cadrul acestuia ca actor.




Îi place teatrul, dansul, colectivitatea şi noul.
Lucrează cu copiii din plăcere.
Este o persoană comunicativă, sociabilă şi creativă.

Iană Victoria Florentina

Are 17 ani şi este elevă la Colegiul Naţional Ştefan Velovan din Craiova.
A fost selectată pentru postul de actor.








Consideră că teatrul este o înaltă formă de exprimare, s-a înscris în proiect pentru a vedea dacă lumea teatrului i se potriveşte.
Scrie poezii şi iubeşte animalele.



Este o persoană cu carismă şi are simţul umorului, nu-i plac oamenii trişti şi vrea să se bucure de viaţă în orice moment.

Experimentează ca actor modurile în care se poate întâlni cu alţi oameni cu care are pasiuni, gânduri şi poveşti comune.

Ştefan Ivan

Are 27 de ani, este editor şi scriitor.
A fost selecţionat ca să facă în cadrul proiectului editare video şi dramaturgie.




Este curios privind modul în care are loc realizarea unei creaţii teatrale.


Niciodată nu refuza provocările!

Drept dovadă că atunci când a văzut anunţul despre proiect s-a înscris imediat, optând pentru mai multe posturi.

Popescu Gabriela Elisabeta

Are 19 ani şi este studentă la Facultatea de Litere din Craiova.
În urma castingului s-a decis să fie admisă în cadrul proiectului ca actor.




Iubeşte teatrul de când era copil, vrea să devină actor de teatru.

Este ambiţioasă, optimistă şi pozitivă.




Empatică, sociabilă, glumeaţă şi dornică de nou s-a înscris în proiect pentru a cunoaşte persoane interesante şi crede că este un pas important pentru a-şi îndeplini visul de a deveni actor.


Rădulescu Ionuţ Adrian

Are 40 de ani, studii superioare şi este agent vânzări.
Pasionat de fotografie şi-a dorit să facă ceva nou şi să-şi exercita pasiunea în teatru, un loc în care nu este obişnuit să facă fotografii.




A acceptat o provocare în a vedea modul în care se produce spectacolul de teatru şi doreşte să îşi folosească imaginaţia creatoare pentru a realiza fotografii artistice în cadrul proiectului.




Îi puteţi admira fotografiile pe Instagram unde are contul: Vechituri din pod sau aici si aici.

Cosmin Stoian

Este pasionat de fotografie, artă, desen, chitară şi scris.

Iubeşte muntele şi drumeţiile iar când are ocazia merge pe bicicletă.




S-a înscris în proiect pentru a continua şi dezvolta pasiunea pe care o are pentru fotografie şi ca să  cunoască oameni mişto.

Doreşte să  întâlnească oameni faini, să afle cât mai multe despre artă şi modul în care se construieşte un spectacol de teatru.

Îi puteţi admira fotografiile pe www.moonlightdrivephotography.weebly.com sau pe Instagram la moonlight.drive.photography.

Bălosu Ana-Maria

Are 25 de ani, un master în Finanţe şi Administrarea Afacerilor şi lucrează în publicitate.
În cadrul proiectului îşi doreşte neapărat să joace în piesă şi nu concepe să nu profite de libertatea pe care i-o poate oferi o scenă de teatru.




A mai avut în trecut experienţe legate de teatru, iubeşte lectura, pictează şi practică două stiluri de lupte-kickboxing şi brazilian jiu jitsu.


Consideră că proiectul Reacţie Urbană încadrează o multitudine de tipologii umane pe care încearcă să le interconecteze pentru a găsi un răspuns complet la întrebarea "Unde ne întâlnim?".

O mica introducere despre proiectul Reacţie urbană- Unde ne întâlnim?

"REACŢIE URBANĂ este cel mai nou proiect al Teatrului Naţional „Marin Sorescu” şi este creat special pentru comunitate, o ocazie unică pentru oameni din orice domeniu de activitate, elevi, studenţi, pensionari să cunoască o producție teatrală dintr-o altă perspectivă decât cea de spectator. Cultura este un factor de dezvoltare urbană şi pornind de la o serie de workshop-uri, participanții vor realiza o producție teatrală trecând prin toate etapele specifice.

Proiectul Reacție Urbană are ca scop producerea a două spectacole care se vor dezvolta atât cu profesioniști din echipa Teatrului Național “Marin Sorescu” din Craiova cât și cu cetățeni ai orașului aleși ca membri ai proiectului, în urma unui casting. Cele două spectacole pornesc de la două întrebări: „Unde ne întâlnim?” și „Azi sau Mâine?”, la care se așteaptă răspunsul/răspunsurile venite din partea comunităţii. Pe baza acestora se vor construi spectacolele, începând de la text și până la produsul cultural finit ce urmează să aibă parte de reprezentații pe scena Teatrului Național „Marin Sorescu”, în sezonul de iarnă și cel de vară al stagiunii 2017-2018. " (http://tncms.ro/noutati.php?n=409)




În vederea dezvoltării proiectului s-a intenţionat să se alăture celor din echipa Teatrului Național “Marin Sorescu, după casting sau interviu un număr de 19 participanţi: 10 actori, 1 asistent regie, 1 asistent dramaturgie, 1 asistent producător, 1 asistent scenograf, 1 video editor, 1 fotograf, 1 grafician, 1 asistent PR, 1 social media and content editor.

Castingul a avut loc pe 15 şi 16 octombrie la ora 18:00 în sala I.D Sârbu, iar repetițiile au inceput deja şi vor avea loc în perioada octombrie-decembrie, în zilele de week-end.





În urma înscrierii și a participării la cele 2 zile de casting în care fost intervievaţi foarte mulţi oameni talentați și cu povești frumoase, au fost selecţionate 35 de persoane.

Echipa proiectului REACȚIE URBANĂ-Unde ne întâlnim? este formată din următorii:

1. Mogoșeanu Mircea
2. Toană Liliana
3. Didu David
4. Didu Sorina
5. Grigorescu Mihaela Carmen
6. Bălosu Ana-Maria
7. Badea Cristina
8. Praja Cătălin
9. Iană Victoria
10. Voicescu Alexandra
11. Popescu Mihai
12. Rusan Răzvan
13. Popescu Gabriela
14. Marcu Elena
15. Zugravu Crina
16. Bădescu Alexandra
17. Gherlan Robertha
18. Tuculanu Iulia
19. Cosmin Stoian
20. Nută Dragoş Mihai
21. Rădulescu Ionuţ
22. Şerban Andra
23. Obreja Cătălin
24. Radu Andra
25. Şchiopârlan Ştefania
26. Buse Issabela
27. Birtu Andreea
28. Croitoru Andreea
29. Marinescu Mădălina
30. Dumitrescu Roxana
31. Ştefan Ivan
32. Enculescu Iulia
33. Mihai Alexandru
34. Mitrut Anca
35. Manea Georgiana

Premiera spectacolului va avea loc pe 9 şi 10 decembrie, iar următoarele reprezentaţii sunt programate pe 13-14 ianuarie 2018.

În luna martie va începe lucrul la cel de-al doilea spectacol din acest proiect, pe 10 și 11 martie cu REACȚIE URBANĂ-Azi sau mâine?

Vă aşteptăm la spectacolele noastre pentru a afla împreună "Unde ne întâlnim?".

de Obreja Cătălin