"De profesie voluntar!" – așa îi place Mădălinei să se descrie cu toate că este ca formare jurist.
A absolvit Facultatea de Drept din Craiova, urmată de un Master în Dreptul Afacerilor.
În prezent activează în domeniul IT.
Citește mult și a început concret traseul creativ la vârsta de aproximativ 9 ani, când a scris prima ei poezie.
Între timp, și-a mai lărgit orizonturile, punând pe hârtie și un roman, încă nefinalizat.
Ce crede despre proiectul Reacție Urbană?
"Numele proiectului mi-a transmis că eu am nevoie să fac parte din această mișcare.
Reacție – pentru că eu tot timpul răspund la tot ce văd în jur, fie și dacă asta nu se observă din exterior.
Și câteodată e mai bine așa, pentru că mă exprim în scris sau prin muzică.
Am întâlnit în echipa proiectului oameni frumoși și creativi, oameni minunați. ȘTIU și SIMT că spectacolul pe care îl vom realiza cu toții va atinge o coardă în sufletul fiecărui spectator, întrucât sunt convinsă de faptul că nu va exista nici măcar o poveste prin intermediul căreia cel din sală să nu se identifice, fie și într-o mică măsură."
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu